Magistratii brasoveni au respins cererea avocatului Victor Teodorescu de a se inlocui arestul preventiv cu interdictia de a parasi orasul, astfel incat acesta va ramane dupa gratii. Nu se stie, insa, pentru cat timp, deoarece unul dintre martori a facut modificari majore in declaratia sa.
Audieri-maraton la Curtea de Apel Brasov, unde timp de 12 ore au fost interogate patru persoane in cazul avocatului care a tocmit un ucigas pentru a-si omori sotia. Daca trei dintre cei audiati si-au mentinut depozitiile, al patrulea s-a „sucit”. „Mandru Dragos nu mai sustine cele declarate la Parchet in fata procurorului de caz. Este cel care la un moment dat a declarat ca a fost abordat de domnul Teodorescu sa savarseasca fapta. Acum spune ca nu este nimic adevarat. Ar fi vrut sa-i fie aplicate prevederile legii protectiei martorilor. Instanta a refuzat si atunci a declarat ca nu e adevarat nimic din cele spuse anterior. Acest lucru ii este chiar foarte favorabil domnului Teodorescu si i-ar putea aduce libertatea”, a precizat Silvia Parsan, avocata lui Erwin Presmereanu. La termenul viitor, pe 7 noiembrie, vor mai fi audiati inca cinci martori, printre care si un fost angajat al lui Teodorescu. Avocatul este cercetat pentru instigare la omor dupa ce l-ar fi angajat pe Erwin Victor Presmereanu sa ii ucida sotia, pe Violeta Teodorescu. Femeia a murit pe 29 martie in urma a 40 de lovituri de cutit si levier.